Document programatic care identifică cele zece obstacole structurale — denumite informal „Terrible Ten" — considerate cele mai costisitoare pentru funcționarea Pieței Unice include un capitolul dedicat înființării și operării întreprinderilor, ocupă o poziție centrală în această arhitectură, deoarece problema pe care o descrie — fragmentarea juridică a dreptului societăților comerciale — este atât o barieră de sine stătătoare, cât și un factor multiplicator pentru celelalte nouă capitole (de exemplu, complexitatea fiscală, disparitățile în dreptul muncii sau divergențele privind insolvența, tratate în alte secțiuni ale aceleiași strategii).
Diagnoza problemei: fragmentare normativă și costuri de tranzacție
Din punct de vedere al economiei instituționale, problema descrisă corespunde unui caz clasic de costuri de tranzacție transfrontaliere generate de eterogenitatea instituțională (Williamson, 1985; Coase, 1937, aplicat la contextul integrării europene). Absența unui regim juridic unitar pentru înființarea și funcționarea societăților comerciale obligă firmele - în special IMM-urile și start-up-urile, care dispun de resurse administrative și juridice limitate - să suporte costuri fixe disproporționate pentru fiecare piață națională suplimentară pe care doresc să o acceseze: analiza dreptului național al societăților, adoptarea unei forme juridice distincte, adaptarea structurii organizaționale și, frecvent, recurgerea la consultanță juridică externă. Aceste costuri sunt, în esență, bariere netarifare de natură administrativă, care nu sunt vizate de libertățile fundamentale ale pieței interne (libera circulație a mărfurilor, serviciilor, capitalurilor și persoanelor) în sensul lor clasic, dar care produc efecte economice echivalente unei fragmentări de piață.
Exemplul concret oferit în text - al unei companii care dorește să se stabilească permanent în trei state membre suplimentare - ilustrează un fenomen bine documentat în literatura privind integrarea economică europeană: efectul de prag (threshold effect), prin care costurile fixe de conformare descurajează disproporționat firmele mici, în timp ce marile corporații multinaționale, care dispun deja de departamente juridice interne, absorb aceste costuri mai ușor. Aceasta generează o distorsiune competitivă sistemică în favoarea actorilor economici mari, contrară obiectivului declarat al Pieței Unice de a stimula scalarea IMM-urilor.
Soluția propusă: „al 28-lea regim" ca instrument de armonizare opțională
Răspunsul politic central al capitolului este introducerea unui „28th regime" — un al 28-lea set de norme, opțional și paralel cu cele 27 de regimuri naționale, aplicabil întreprinderilor care operează transfrontalier. Din punct de vedere al teoriei reglementării, acest instrument se încadrează în categoria armonizării opționale (optional harmonisation) sau a „regimurilor a 28-a" — un concept care nu este nou în arhitectura juridică a UE: precedente parțiale există în instrumente precum Societas Europaea (SE), Regulamentul privind brevetul unitar sau statutul entităților non-profit europene. Noutatea propunerii constă în amploarea sa: extinderea conceptului dincolo de forma juridică a societății, către domenii conexe precum dreptul insolvenței, dreptul muncii și dreptul fiscal — o abordare modulară și progresivă, potrivit textului.
Este relevantă ancorarea explicită a propunerii în două rapoarte de referință ale anului 2024: Raportul Letta („Much more than a market", aprilie 2024), care a introdus ideea unui „Cod European al Dreptului Afacerilor" (European Code of Business Law), și Raportul Draghi („The future of European competitiveness", septembrie 2024), care a susținut necesitatea reducerii radicale a barierelor de reglementare pentru a recupera decalajul de competitivitate și productivitate față de Statele Unite și China. Referirea la Busola Competitivității [Competitiveness Compass, COM(2025) 30] confirmă faptul că această propunere este integrată într-un cadru strategic mai amplu, adoptat la începutul anului 2025, care a stabilit reducerea sarcinii de reglementare drept prioritate transversală a mandatului actual al Comisiei.
Din perspectivă critică, obiectivul menționat — înființarea unei companii „ideal în 48 de ore" — reprezintă un reper ambițios, comparabil cu standardele administrative din jurisdicții adesea citate ca modele de eficiență (de exemplu Estonia, prin sistemul e-Residency). Fezabilitatea acestui termen depinde însă de gradul de digitalizare by design a procedurilor și de interoperabilitatea registrelor comerciale naționale — condiții care, la momentul redactării documentului, nu sunt încă îndeplinite neuniform la nivelul celor 27 de state membre.
Transferurile de afaceri: o dimensiune conexă, dar subtratată
Al doilea element al capitolului - revizuirea Recomandării Comisiei privind transferurile de afaceri - abordează o problemă demografică-economică distinctă, dar complementară: succesiunea antreprenorială. Menționarea creșterii volumului transferurilor de afaceri, în absența unui cadru adecvat, sugerează un risc structural de pierdere de capital economic (locuri de muncă, know-how, continuitate operațională) în contextul îmbătrânirii demografice a antreprenoriatului european.
Din punct de vedere academic, se remarcă însă un dezechilibru în tratarea celor două subiecte în text: în timp ce regimul 28 beneficiază de o justificare teoretică și de o cronologie legislativă precisă (propunere legislativă, T1 2026), transferurile de afaceri sunt tratate sumar, fără o analiză comparabilă a mecanismelor cauzale sau a evidenței empirice, revizuirea recomandării fiind programată pentru T4 2025 printr-un instrument juridic neobligatoriu (recomandare, nu regulament sau directivă).
Evaluare critică și implicații
Din perspectiva teoriei integrării europene, capitolul ilustrează tensiunea structurală dintre suveranitatea națională asupra dreptului societăților comerciale (un domeniu tradițional rezervat statelor membre, cu implicații fiscale și de dreptul muncii sensibile politic) și imperativul funcțional al pieței interne. Alegerea instrumentului de „regim opțional 28" — mai degrabă decât armonizarea deplină și obligatorie — reflectă o soluție de compromis instituțional, care evită confruntarea directă cu principiul subsidiarității (art. 5 TUE), permițând statelor membre să își mențină regimurile naționale intacte pentru firmele care nu optează pentru noul cadru.
Această abordare are avantajul flexibilității politice, dar ridică întrebări legitime privind riscul de fragmentare suplimentară (un „al 28-lea sistem" care coexistă cu 27, mai degrabă decât le înlocuiește) și privind riscul de arbitraj de reglementare (regulatory shopping) în materie fiscală și de dreptul muncii — o preocupare care va necesita, cel mai probabil, garanții suplimentare în textul legislativ preconizat pentru T1 2026.
Concluzii
Capitolul analizat din „Terrible Ten" reprezintă un studiu de caz relevant pentru economia instituțională a integrării europene: el demonstrează cum barierele administrative aparent tehnice (forme juridice, proceduri de înregistrare) pot produce efecte economice substanțiale asupra competitivității și scalabilității întreprinderilor, precum și modul în care Comisia Europeană alege să răspundă unor asemenea bariere prin instrumente de armonizare opțională, mai degrabă decât prin uniformizare obligatorie - o alegere care reflectă echilibrul politic actual dintre integrare și subsidiaritate în cadrul Uniunii.